E

Farul din Alexandria

              Daca rolul de far pe care l-ar fi avut Colosul este controversat, in schimb printre cele sapte minuni antice gasim o asemenea constructie pe insula egipteana Faros, in fata orasului fondat de Alexandru in 331 i.e.n. si care ii poarta numele.  Suntem indreptatiti sa presupunem ca insula a dat numele constructiei si nu invers - desi nu lipsesc nici parerile contrarii, bazate pe un text din Eschil. Oricum, termenul "far" desemnand o asemenea constructie a patruns in multe limbi, printre care si a noastra. Construit in timpul domniei lui Ptolomeu II Filadelful (285-246 i.e.n.) - protector al literelor si artelor, initiatorul traducerii Bibliei in greceste pentru faimoasa biblioteca din Alexandria - Farul a durat aproape un mileniu si jumatate. Cimentul pe care se afla gravata inscriptia originala de pe soclul Farului, dedicata regelui, a cazut cu vremea scotand la iveala o alta inscriptie: "Monumentul este consacrat de arhitectul Sostrate din Cnid, fiul lui Dexiphan, zeilor salvatori pentru cei ce calatoresc pe mare". Cunoastem deci si pe constructorul Farului: Sostrate din Cnid .

                     In legatura cu aspectul si dimensiunile Farului ne bizuim mai cu seama pe marturiile unor calatori arabi: geograful si neobositul calator care a fost Al-Idrisi scria (pe la jumatatea secolului XII): "...inaltimea farului este de 300 de coti, si cum fiecare cot este de trei palme, inaltimea sa este deci de 100 de ori cea a unui om". Ceea ce ne duce la 170-180 de metri; alte surse, care merg pana la 500 de metri, sunt socotite ca fiind mult exagerate. Surse grecesti mentioneaza 272 metri.

             Dintre toate descrierile, tot cea a lui Idrisi pare mai aproape de realitate: construit din marmura alba, Farul se compune din trei turnuri suprapuse - primul pe plan patrat, al doilea octogonal, al treilea cilindric - cu retrageri care creau terase. Fundatiile au ridicat probleme dificile pentru tehnica vremii; traditia araba (neconfirmata deocamdata de cercetarile intreprinse in vremurile mai noi) pretinde ca, pentru a incerca rezistenta diferitelor materiale la actiunea apei sarate, Sostrate a pus sa se arunce in mare blocuri de granit si alte roci , caramizi, diferite metale (inclusiv aur!) si... sticla. Cel mai bine s-a comportat sticla, astfel ca a fost aleasa pentru fundatii. Pentru legarea blocurilor de piatra, se pare ca arhitectul a folosit plumb topit, mortarul acelor vremi fiind prea sensibil la actiunea mediului salin. Oricum, alegerea s-a dovedit judicioasa: dintre toate minunile - in afara de Marea Piramida - Farul a avut viata cea mai lunga, fiind distrus, in cele din urma, de mana omului.

              O alta chestiune controversata este cea a uriasei oglinzi concave instalate in partea dinspre mare a farului si avand dublul rol de a intensifica noaptea puterea luminii si de a incendia ziua navele inamice care ar fi atacat portul. Marturiile arabe cu privire la marea oglinda difera; unii autori au descris-o ca fiind dintr-un metal lustruit, altii ca ar fi dintr-o "piatra stravezie", referindu-se probabil la sticla; prima versiune pare mai verosimila.   "Oglinzile incendiatoare" ale antichitatii au starnit aprige discutii de-a lungul veacurilor; construcia lor este atribuita lui Arhimede, care a venit astfel in sprijinul patriei sale, Siracuza, atacata de galerele romane. O coincidenta: Arhimede (cca. 287-212 i.e.n.) a studiat in tinerete la Alexandria, aproximativ cand se construia Farul. E drept ca nu se vorbeste nicaieri de o colaborare intre ilustrul matematician si arhitectul Sostrate, dar trebuie sa recunoastem ca ipoteza este pe cat se poate de ademenitoare...

                Lumina Farului din Alexandria avea o bataie uimitor de lunga pentru acea vreme: cea mai modesta apreciere apartine lui Flavius Josephus - 300 de stadii, deci peste 50 km - cele mai exagerate merg pana aproape de 200 km. Este o performanta respectabila, daca avem in vedere ca farurile de astazi au o bataie care rareori trece de 50 de km. Farul din Alexandria a rezistat destul de bine calamitatilor naturale (furtuni, cutremure) si mai putin furiei distrugatoare a oamenilor. Suntem indreptatiti sa credenm ca vestitul edict al imparatului Teodosie nu l-a afectat din cale-afara, deoarece farul avea o functie esetialmente utilitara intr-un port cu trafic intens; totusi, se pare ca terasele sale erau impodobite cu unele statui, remarcabile fiind cele ale zeului Poseidon (Neptun) si zeitei Isis. Sub imperiul bizantin, Farul, afectat de un cutremur, a fost chiar reparat din porunca imparatului Anastasie I (491 - 518 e.n.). Importanta pe care i-o acordau bizantinii reiese din urmatoarea intamplare, nu lipsita de savoare anecdotica:

                     Cam la doua veacuri dupa cucerirea Alexandriei de catre arabi, bizantinii, dandu-si seama de importanta strategica a farului, au trimis un agent cu misiunea de a-l sabota (cum am spune astazi). Misiunea emisarului bizantin nu era deloc usoara - suntem in secolul IX, pana la inventarea dinamitei va mai trece un mileniu. Agentul, demn emul al diplomatiei bizantine, reuseste sa castige increderea califului Al-Walid si-l convinge ca sub fundatiile Farului sunt ascunse mari bogatii. Drept urmare, califul porunci sa se inceapa demolarea impunatoarei constructii si, pana sa-si dea seama ca fusese inselat, aproape jumatate din edificiu fusese daramata. Incercarile ulterioare de reconstructie din caramida n-au reusit decat partial, iar oglinda n-a mai putut fi montata la loc - dispozitivul fragil care o sustinea a cazut si s-a sfaramat in mii de fragmente. Dupa cum vedem, misiunea agentului bizantin s-a incheiat cu succes aproape total.

            Actiunea inceputa de califul Al-Walid a fost desavarsita de cutremurele din 1182 si 1303 - si mai ales de cel din 1375, care a distrus complet Farul. Cercetarile arheologice au reusit sa scoata la lumina unele fragmente - intre care statuile lui Poseidon si a zeitei Isis - dar sunt considerabil ingreunate de faptul ca, datorita aluviunilor, digul care lega portul de insula s-a impotmolit cu vremea (fosta insula Faros este acum o peninsula), iar pe o parte a amplasamentului farului s-au construit lucrari de fortificatii, la care s-au utilizat, dupa toate probabilitatile, materialele provenite de la edificiul distrus de cutremurul din 1375.

            Oricum, Farul din Alexandria a avut o existenta foarte lunga, longevitate care rezida, probabil, in caracterul sau cu precadere practic - insusire care lipsea celorlalte monumente inchinate cultului.